Articol

27.05.2023

Uniunea Europeană acordă un nou grant de 8 milioane de euro pentru susținerea antreprenoriatului în Republica Moldova

Uniunea Europeană (UE) alocă 8 milioane de euro sub formă de fonduri nerambursabile pentru cofinanțarea a șapte programe de stat de sprijinire a antreprenoriatului, implementate de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA). Contractul de grant direct al UE cu ODA a fost semnat  astrăzi, 24 mai,  în cadrul unei conferințe de presă. Rezultatele preconizate ale proiectului «UE pentru IMM-uri» vizează sprijinirea a cel puțin 300 de întreprinderi în eforturile lor de a-și crea, dezvolta, extinde sau internaționaliza afacerile, dintre care cel puțin 50% vor putea profita de noile oportunități în sectoare cu potențial ridicat de creștere, iar 80% vor acoperi zonele rurale.

Proiectul de asistență europeană va fi implementat de către ODA în perioada 2023-2026.

 

Proiectul «UE pentru IMM-uri» de susținere financiară în valoare de 8 milioane de euro vine să suplimenteze bugetul de stat a 7 programe de finanțare nerambursabilă: PARE 1+2, Start pentru Tineri, Programul de Ecologizare a IMM-urilor, Programul de Transformare Digitală, Programul de Retehnologizare și eficiență energetică, Programul de Susținere a Antreprenoriatului Feminin și Programul de Turism Rural.

 

Obiectivul general al proiectului «UE pentru IMM-uri» este de a contribui la o dezvoltare economică rezilientă, durabilă și favorabilă incluziunii și de a sprijini tranziția ecologică în Republica Moldova.

Obiectivul specific al acestei acțiuni este de a îmbunătăți climatul investițional, capacitatea de angajare și un mediu de afaceri favorabil pentru IMM-uri, în special în zonele rurale.

ODA se va asigura că cel puțin 80% din beneficiari vor fi din aceste regiuni (practic toată țara, cu excepția Chișinăului).

În același timp, dezvoltarea turismului rural va fi sprijinită în cadrul viitorului Program de Turism Rural, cu o atenție deosebită acordată promovării modelului economic durabil, care implică dezvoltarea zonelor rurale.

Instituția de implementare se va asigura că cel puțin 30% din numărul total de beneficiari în toate programele cofinanțate de Uniunea Europeană vor fi gestionate de femei.

De asemenea, beneficiarii fondurilor europene nerambursabile vor avea acces la serviciile de consultanță necesare, educație antreprenorială și mentorat.

 

Sursa: https://www.oda.md/ro