Articol

16.03.2024

Un miliard de lei investiți prin programul guvernamental „373”

Oamenii de afaceri din țara noastră au investit deja peste un miliard de lei prin intermediul programului guvernamental 373.

„Este un început încurajator, care arată potențialul pe care acest proiect îl are. Mă bucur să văd că printre cele aproape 250 de afaceri cu 3703 de angajați din cadrul programului, se regăsesc 60 de companii administrate de femei și peste 70 de tineri care dezvoltă proiecte investiționale”, a spus Dorin Recean.

Cele mai mari investiții s-au realizat în proiecte de producție și furnizare de energie regenerabilă (37%), transport și depozitare (23%), în industria prelucrătoare (18%), agricultură (8%) și sănătate (6%). Toate aceste proiecte creează noi locuri de muncă, bine plătite și oferă noi oportunități de dezvoltare economică în toate regiunile țării.

„Nu ne oprim aici! Pregătim măsuri care vor simplifica accesul la „373” și vor lărgi aria de acoperire și pentru activitățile care azi nu sunt eligibile. Sprijinim și mai mulți antreprenori, fie că sunt la început de drum sau deja au o afacere consolidată”, a menționat vicepremierul.

Pentru mai multe detalii, accesați: 373.gov.md.