Articol

16.03.2024

Tot mai multe femei din Republica Moldova sunt încurajate să dezvolte afaceri cu granturi oferite de Uniunea Europeană

Evenimentul de lansare a Programului de Susținere a Antreprenoriatului Feminin: Oportunități de dezvoltare prin granturi din fonduri europene a avut loc astăzi, în satul Bardar. Acest program, finanțat de Guvernul Republicii Moldova și Uniunea Europeană este accesibil pentru femeile antreprenoare din întreaga țară. În acest sens, anul trecut a fost semnat un contract de grant cu Uniunea Europeană de finanțare a programelor de suport ODA, în valoare totală de 8 milioane euro, pentru o perioadă de trei ani. Din această contribuție, circa 720.000 euro sunt destinați Programului de susținere a Antreprenoriatului Feminin.

Astfel, femeile antreprenoare sunt încurajate să iși dezvolte afacerile, iar cele la început de drum antreprenorial- să inițieze afaceri.

Programul oferă atât sprijin financiar cât și asistență tehnică, pentru creșterea și durabilitatea afacerilor gestionate de femeile din Republica Moldova. În același timp, Guvernul urmărește dezvoltarea abilităților manageriale ale antreprenoarelor prin facilitarea accesului la informații, instruire, consultanță și mentorat.

În cadrul Programului de susținere a Antreprenoriatului Feminin se prevede acordarea de suport financiar nerambursabil, cu o valoare de până la 200.000 lei, destinate antreprenoarelor aflate la început de drum. De asemenea, se prevede acordarea de suport financiar nerambursabil de până la 600.000 lei, destinate întreprinderilor în dezvoltare.

Mai multe detalii despre Program, aici: www.oda.md/granturi/program-antreprenoriat-feminin.

Depunerea aplicațiilor pentru accesarea de granturi este realizată în regim online, completând formularul de pe link https://formular.oda.md/#/

Sursa: https://www.oda.md