Articol

11.06.2023

Statul acordă subvenții pentru proiectele investiționale de îmbunătățire a calității solurilor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) anunță lansarea apelului de depunere a cererilor de solicitare a subvenţiei în avans pentru proiectele investiţionale privind lucrările de îmbunătăţiri funciare, ameliorarea și protecția solului.

 

În scopul asigurării managementului durabil al resurselor de sol, începând cu 12 iunie curent până la 21 iulie 2023, se desfășoară procesul de depunere a cererilor de solicitare a finanţărilor pentru proiectele investiţionale privind lucrările de îmbunătăţiri funciare.

 

Deținătorii de terenuri pot obține suport din partea statului pentru următoarele măsuri: Prevenirea și combaterea eroziunii solului; Ameliorarea chimică a solurilor; Conservarea și sporirea fertilității solurilor. Dosarul de solicitare a subvenţiei în avans urmează să fie depus de către solicitant la secția/serviciul teritorial al Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură, din aria în care solicitantul va efectua investiţia.

 

În scopul înțelegerii și interpretării fără echivoc a tuturor normelor și procedurilor legate de acordarea subvenţiilor în avans pentru proiectele investiționale de îmbunătățiri funciare, poate fi consultat  Ghidul solicitantului.

 

Sursa: https://maia.gov.md