Articol

29.09.2024

Proiectele susținute de Fondul Internațional pentru Dezvoltare Agricolă în Republica Moldova: Investiții de circa 264 milioane de dolari și peste 20 de mii de locuri de muncă create

Republica Moldova este una din primele țări din spațiul post-sovietic care a aderat în anul 1996 la Fondul Internațional pentru Dezvoltare Agricolă. Pe 25 septembrie 2020 prin hotărâre de Guvern a fost creată Unitatea Consolidata de Implementare a Programelor IFAD în R.Moldova (UCIP IFAD). Din anul 2000 și până în prezent, Republica Moldova a semnat opt acorduri de finanțare cu IFAD, implementând programe de dezvoltare rurală și agricolă esențiale pentru sustinerea agriculturii și economiei locale, fiind un suport considerabil și rămânând fidel celor mai vulnerabile paturi din zonele rurale.

Pe parcursul celor 24 de ani IFAD a investit în sectorul agricol al Republicii Moldova circa 143,5 milioane dolari, inclusiv 23,5 milioane dolari sub formă de granturi nerambursabile. Structura programelor IFAD, multitudinea aspectelor vizate, modalitatea de implementare și aprecierea din partea beneficiarilor (fermierilor) au atras interesul și altor donatori. Astfel, în această perioadă, efortul IFAD-ului în Republica Moldova a fost suplinit cu surse financiare de la: Guvernul Republicii Moldova, Instituțiile Financiare Partenere, Fondul internațional pentru asistență externă a Guvernului Danemarcii (DANIDA), Fondul Global de Mediu (GEF), Programul de adaptare pentru micii antreprenori agricoli (ASAP) și Fondul de Adaptare (AF). Suma totală a proiectelor implementate constituie circa 264 milioane dolari.

În rezultatul acestor intervenții, peste 200 mii persoane din localitățile rurale de pe întreg teritoriul Republicii Moldova au beneficiat de suport financiar și asistenta tehnică. Un rol separat în activitatea IFAD este atribuit susținerii tinerilor și femeilor de zonele rurale. Astfel, pe parcursul timpului, din totalul beneficiarilor, circa 35 % constituie tineri și femei. Acțiunile susținute de către IFAD au generat peste 20.000 de locuri de muncă în mediul rural și au contribuit la prosperitatea micilor producători agricoli și minimalizarea efectului migraționist.

Sursa: https://www.ucipifad.md