Articol
Proiectul USAID de Competitivitate și Reziliență Rurală în Moldova lansează Programul ”Promovarea Exporturilor Vinului Moldovei” (WESA)”: Dezvoltarea unui plan de marketing și promovare pentru creșterea exportului cu scopul creșterii vânzărilor de vinuri de calitate pe piețele netradiționale, în segmentele de valoare adăugată înaltă, prin stimularea și sprijinirea activităților de marketing și promovare a exportatorilor de vinuri, și implicit, prin construirea unei imagini pozitive a Vinului Moldovei pe piețele netradiționale (precum : România, Polonia, Regatul Unit al Marii Britanii, Olanda, Danemarca, Coreea de Sud, Japonia, Canada, etc.), dar și alte noi piețe cu potențial de creștere a exporturilor de vinuri.
Bugetul total al Programului de granturi WESA este de 13 milioane de lei. Se anticipează oferirea suportului financiar nerambursabil pentru circa 20 de companii din domeniul vinicol. Durata oricărui grant acordat în cadrul acestei program nu va fi mai mare de 24 de luni.
Depunerea dosarelor se va desfășura în trei etape:
Etapa 1: Până la 31 iulie 2023, ora 17.00;
Etapa 2: Până la 29 septembrie 2023, ora 17.00;
Etapa 3: Până la 30 noiembrie 2023, ora 17.00.
Printre obiectivele strategice ale programului se numără creșterea vânzărilor Vinului Moldovei pe piețele țintă, creșterea vizibilității internaționale și sporirea valorii adăugate a Vinului Moldovei.
Totodată, proiectul va organiza un atelier informativ cu prezența fizică, privind programul „Promovarea și Exportul Vinului Moldovei”. Pocedura de aplicare se va efectua la data de 20 iulie 2023, ora 10:00, în cadrul sediului Mediacor.
Pentru înregistrare la atelierul informativ, este necesară înregistrarea la următorul următorul link:
https://forms.gle/RQHUHc4VjoQDezYs8
Sursa: https://maia.gov.md/ro