Articol

15.06.2022

ODIMM SUSȚINE REVENIREA DIASPOREI ACASĂ PRIN OFERIREA DE GRANTURI PENTRU DEZVOLTAREA AFACERILOR

43 de migranți sau rudele acestora de gradul I vor accesa de la stat până la 250 mii lei pentru inițierea/dezvoltarea unei afaceri în Republica Moldova. Astăzi, managerii companiilor au semnat contracte de finanțare nerambursabilă cu Organizația pentru dezvoltarea sectorului întreprinderilor mici și mijlocii (ODIMM). Suma totală a granturilor este de circa 11 milioane lei, iar volumul investițiilor în economie va constitui  circa  30 milioane lei. Astfel, conform previziunilor incluse în proiectele investiționale, cele 43 de companii vor angaja 136 de persoane, inclusiv 55 de tineri și 42 de femei. În primele 6 luni ale anului curent, 84 de companii au fost selectate spre finanțare.

Dumitru Pîntea, director interimar ODIMM a reafirmat angajamentul instituției privind susținerea tuturor persoanelor cu spirit antreprenorial pentru a iniția sau dezvolta afaceri, inclusiv a lucrătorilor din diaspora.

„Afacerile susținute de ODIMM readuc migranții acasă, reîntregesc familii și crează noi locuri de muncă.  La ora actuală, recepționăm în regim continuu cereri de înscriere și proiecte investiționale națională la Programul de Atragere a Remitențelor în Economie „PARE 1+1”  pentru a atrage diaspora să revină în Republica Moldova și să investească  în economia națională”, a precizat directorul.

Reprezentanții celor 43 de companii selectate pentru finanțare sunt migranți care muncesc în 13 state. Cea mai mare pondere o dețin persoanele care investesc remitențele obținute în Italia, România, Germania și Marea Britanie.

81 la sută din companiile beneficiare de grant își desfășoară activitatea în mediul rural, fiind localizate în  20 de raioane ale țării. Din numărul total de solicitări de finanțare nerambursabilă din acest an, 26 întreprinderi activează în domeniul agriculturii: cultivarea cerealelor, creșterea legumelor în seră, prelucrarea plantațiilor de viță de vie, pomi fructiferi și zootehnie.

Alte 15 afaceri  sunt demarate în domeniul prestării serviciilor: servicii de transport, întreținerea și repararea autovehiculelor, sănătate şi asistenţă socială, activități de cazare și agrement, iar 2 întreprinderi activează în industria prelucrătoare, având ca gen de activitate fabricarea batoanelor din cereale și producerea paharelor din carton, etc.

Printre antreprenorii care au fost acceptați astăzi pentru suport financiar nerambursabil se numără și Movilă Octavian din raionul Rîșcani. Aceasta, are o afacere în domeniul agriculturii.

Deși este o întreprindere nouă pe piață, SRL „Movio Solution”, are scopuri mărețe. Compania tinde să implementeze soluții moderne în  domeniul agriculturii și anume să presteze  servicii digitale în domeniul agricol.

„Finanțarea nerambursabilă prin intermediul Programului „PARE 1+1” ne va ajuta să achiziționăm drone agricole pentru prestarea serviciilor de scanare și pulverizare a culturilor agricole cu substanțe de uz fitosanitar pe întreg teritoriul țării. astfel, vom obține digitalizarea sistemului agricol, reducerea considerabilă a produselor consumabile, identificarea și soluționarea eficientă a  dificultăților întâmpinate de agricultori, maximizarea randamentului diferitor culturi”, a subliniat beneficiarul.

Antreprenoarea Neagu Lorina din satul Slobozia Mare, raionul Cahul are o afacere în domeniul prestării serviciilor de agrement și turism. Întreprinderea își desfășoară activitatea în s. Slobozia Mare, pe teritoriul Rezervației „Prutul de Jos”. Serviciile constau în organizarea plimbărilor călare pe cai și căruță, plimbări cu barca pe râul Prut și canalele lacului Beleu, curse cu ATV-uri.

„Cu ajutorul acestui grant ne dorim să achiziționăm 4 ATV-uri, acestea vor fi utilizate pentru extinderea gamei de servicii — călătorii cu ATV-uri. Avem ca scop promovarea si descoperirea de locuri noi in Republica Moldova, de fapt un altfel de turism – pe patru roți”,  a menționat Neagu Lorina.

Programul de atragere a remitențelor în economie „PARE 1+1” este implementat de către Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) din anul 2010 și are drept scop mobilizarea resurselor umane şi financiare ale moldovenilor aflați la muncă peste hotare în dezvoltarea economică durabilă a Republicii Moldova. Programul activează în baza algoritmului „1+1”, astfel încât fiecare leu investit din remitențe este suplinit cu un leu în formă de grant. Suma grantului este de până la 250 000 lei. Beneficiarii de granturi pot fi cetățeni ai Republicii Moldova, care muncesc peste hotare şi beneficiari de remitențe, rude de gradul I.

 

Sursa: odimm.md/ro