Articol

15.10.2022

ODA SUSȚINE NOI AFACERI SĂ SE ADAPTEZE ECONOMIEI VERZI

7 companii care și-au propus să-și ecologizeze procesele de producere și prestare a serviciilor au semnat astăzi contracte de finanțare nerambursabilă cu Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului. Acestea vor accesa granturi de până la 200 mii lei prin intermediul Programului de Ecologizare a IMM pentru achiziționarea echipamentelor, utilajelor, instalațiilor eco-inovative care reduc impactul activității economice asupra mediului sau contribuie la optimizarea utilizării resurselor.

Suma finanțării nerambursabile oferite celor 7 afaceri constituie circa 1,3 milioane lei. Valoarea totală a investițiilor pentru implementarea acțiunilor de ecologizare asumate de  aceste companii  este de circa 2,6 milioane lei.

Proiectele investiționale aprobate spre finanțare  sunt orientate spre adoptarea practicilor ecologice atât din domeniile gestionării resurselor de apă, cât și pentru valorificarea materiei prime, reciclarea deșeurilor și reutilizarea acestora. 

Programul de Ecologizare a ÎMM-urilor este implementat de către ODA  în scopul promovării, susținerii și dezvoltării capacităților ÎMM pentru a adopta practici de ecologizare a proceselor de producere și prestare a serviciilor. Valoarea maximă a suportului financiar nerambursabil este de până la 200 mii lei, iar contribuția proprie este de minim 30%.

Pentru accesarea de suport, sunt eligibile companiile active pe piață de până la 2 ani, care au parcurs cu titlu obligatoriu cursurile de intruire antreprenorială din cadrul Programului de Ecologizare a IMM.  Instruirile sunt opționale pentru afacerile care au peste 2 ani de activitate.

 

Sursa:https://odimm.md/ro