Articol

26.08.2022

ODA SUSȚINE MIGRANȚII SĂ DEZVOLTE AFACERI SUSTENABILE ÎN REPUBLICA MOLDOVA

38 de migranți sau rudele acestora de gradul I vor accesa susținere financiară nerambursabilă de la stat până la 250 mii lei pentru inițierea/dezvoltarea unei afaceri în Republica Moldova. Astăzi, managerii companiilor au semnat contracte de finanțare nerambursabilă cu Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA). Suma totală a granturilor este de circa 9 milioane lei, iar volumul investițiilor în economie va constitui  circa  22 milioane lei. Astfel, conform previziunilor incluse în proiectele investiționale, cele 38 de companii vor contribui la crearea sau menținerea a  142 locuri de muncă, inclusiv 58 de tineri și 47 de femei. În anul curent, prin acest Program au fost selectate spre finanțare 122 de companii

Reprezentanții celor 38 de companii selectate pentru finanțare sunt migranți care muncesc în 11 state. Cea mai mare pondere o dețin persoanele care investesc remitențele obținute în Marea Britanie, Italia, Germania, Franța și România,.

37 din companiile beneficiare de grant își desfășoară activitatea în mediul rural, fiind localizate în  19 raioane ale țării. Din numărul total de solicitări de finanțare nerambursabilă, 30 de întreprinderi activează în domeniul agriculturii: cultivarea cerealelor; creșterea legumelor în seră; prelucrarea plantațiilor de viță de vie, pomi fructiferi; zootehnie, apicultură.

Alte 6 afaceri  sunt demarate în domeniul prestării serviciilor: servicii de transport, întreținerea și repararea autovehiculelor, sănătate şi asistență socială, servicii de alimentație publică, iar 2 întreprinderi activează în industria prelucrătoare, având ca gen de activitate fabricarea pungilor biodegradabile din amidon de porumb, producerea și procesarea de carne și ouă de prepeliță.

Programul de atragere a remitențelor în economie „PARE 1+1” este implementat de către Organizația pentru Dezvoltarea  Antreprenoriatului (ODA) din anul 2010 și are drept scop mobilizarea resurselor umane şi financiare ale moldovenilor aflați la muncă peste hotare în dezvoltarea economică durabilă a Republicii Moldova. Programul activează în baza algoritmului „1+1”, astfel încât fiecare leu investit din remitențe este suplinit cu un leu în formă de grant. Suma grantului este de până la 250 000 lei. Beneficiarii de granturi pot fi cetățeni ai Republicii Moldova, care muncesc peste hotare şi beneficiari de remitențe, rude de gradul I.

Sursa: https://odimm.md/ro