În cadrul tranzacției, au fost vândute două obligațiuni corporative la prețul de 20 222,47 lei fiecare din totalul de 37 de obligațiuni expuse spre vânzare. Obligațiunile corporative tranzacționate, numite și titluri de creanță, au fost emise la valoarea nominală de 20 000,0 lei, cu un termen de circulație de 3 ani, cu o rată a cuponului de 7% și prevăd achitarea trimestrială a dobânzii.
Deși a avut un volum neînsemnat, această tranzacție cu obligațiuni corporative pe piața secundară este o dovadă că mecanismele pieței de capital din Republica Moldova, de valorificare a investițiilor pe termen lung, funcționează și pot contribui la sporirea beneficiilor financiare ale investitorilor. Astfel, Bursa de Valori, ca loc de tranzacționare a valorilor mobiliare, transparent și în mod ordonat, oferă aceste oportunități, iar investitorii pot avea certitudinea că, la necesitate, pot ușor transforma în lichidități investițiile efectuate pe termen lung.
Important: Obligațiunile corporative se numără printre cele mai eficiente forme de finanțare. Totodată, investitorii trebuie să analizeze și să se documenteze înainte de a utiliza acest instrument financiar, pentru a evalua toate riscurile conexe.
În vederea promovării încrederii în serviciile și instrumentele financiare specifice pieței de capital din Republica Moldova și creșterea interesului pentru astfel de investiții, Comisia Națională a Pieței Financiare a elaborat, cu suportul Programului USAID, un Ghid practic privind emisiunea și tranzacționarea obligațiunilor corporative. Ghidul este destinat atât emitenților de obligațiuni corporative, cât și persoanelor fizice și juridice, care vor să investească pe piața de capital în vederea obținerii unor viitoare câștiguri.