Articol

07.07.2022

NOI OPORTUNITĂȚI PENTRU TINERI DE LANSARE ÎN LUMEA AFACERILOR

Noi oportunități pentru tineri de lansare în lumea afacerilor

Tinerii au tot mai multe oportunități de lansare și dezvoltare a afacerilor sustenabile în Republica Moldova. Astăzi, Organizația pentru dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii (ODIMM) a lansat un nou Program START pentru TINERI,  care oferă facilități extinse în vederea valorificării potențialului antreprenorial al tinerei generații. Astfel, tinerii cu vârsta între 18 și 35 de ani, care vor să inițieze sau să dezvolte o afacere, pot beneficia atât de suport consultativ/educațional, cât și de finanțare nerambursabilă sau credit cu porțiune de grant. Programul este susținut de Guvern pentru o perioadă de 3 ani, cu posibilitate de a fi prelungit, iar pentru implementarea acestuia au fost alocate în anul 2022 resurse financiare în valoare de 20 milioane lei pentru a susține circa 100 de afaceri autohtone.

La conferința de lansare a Programului Start pentru Tineri au participat prim-ministra, Natalia Gavrilița, ministrul Economiei, Sergiu Gaibu, reprezentanți ai Oficiului de Gestionare a Programelor de Asistență Externă (OGPAE), reprezentanți ai instituțiilor de învățământ superior, Incubatoarelor de afaceri, centre de tineret și organizații non-guvernamentale.

Prin intermediul Programului vor fi oferite două forme de suport financiar. Astfel, tinerii, care își propun să se lanseze în afaceri, vor putea beneficia de granturi de până la 200 de mii lei. Finanțarea din partea statului va constitui până la 70% din valoarea proiectului investițional, iar tinerii vor veni cu o contribuție de circa 30%.

Totodată, aceștia vor putea accesa credite cu porțiune de grant, combinând finanțarea nerambursabilă cu resurse creditare avantajoase oferite prin intermediul instituțiilor financiare partenere de către Oficiul de Gestionare a Proiectelor de Asistență Externă (OGPAE). Valoarea pachetului financiar va ajunge până la 1,7 milioane lei și va include porțiunea de împrumut rambursabil de 85% și porțiunea de grant de 15%.

Prezentarea beneficiilor mecanismelor de suport antreprenorial, oferite de Programul START pentru Tineri, a fost realizată și prin prisma unor exemple de tineri beneficiari ODIMM, care au reușit să pășească în lumea afacerilor, accesând finanțare nerambursabilă din partea statului.

Statistica internă a ODIMM denotă faptul că 45 la sută din numărul total al beneficiarilor programelor de suport antreprenorial sunt tineri. În perioada 2009 (februarie) – 2022 (mai), ODIMM a implementat Programul „Start pentru Tineri- o afacere durabilă la tine acasă” prin intermediul căruia peste 400 de tineri au accesat finanțare nerambursabilă de până la 180 mii lei, iar peste 1700 de tineri au fost instruiți în domeniul antreprenorial și ghidați în procesul de elaborare a proiectelor investiționale.

Sursa: https://odimm.md/ro