Articol
Ministerul Economiei a avut o întrevedere cu reprezentanți ai Agenției Franceze pentru Dezvoltare, în cadrul căreia s-a vorbit despre situația economică în regiune și în țară și despre provocările generate de crize, dar și despere potențiale soluții ale acestora.
Părțile au discutat despre prioritățile de dezvoltare ale Moldovei, programele de dezvoltate și posibilitățile de colaborare.
Ministrul Gaibu a salutat interesul Agenției Franceze pentru Dezvoltare și a reiterat prioritatea Guvernului de creare a unor instrumente de finanțare mai prielnice pentru efectuarea investițiilor, care ar susține antreprenorii și ar crea mai multor locuri de muncă.
Sergiu Gaibu a ținut să vorbească, în context, și despre programele ODIMM, care aduc rezultate și istorii de succes în dezvoltarea businessurilor mici.
La rândul său, reprezentanții agenției și-au manifestat intenția de a participa la realizarea proiectelor investiționale în Republica Moldova, menționând că încearcă să susțină un model de dezvoltare sustenabil în mai multe domenii, printre care și dezvoltarea unei economii durabile și incluzive.
Agenția Franceză pentru Dezvoltare este o organizație a guvernului francez care finanțează proiecte de dezvoltare durabilă, în țările în curs de dezvoltare.
Sursa: me.gov.md