Articol

30.03.2024

Mecanismul de colectare a informațiilor contabile agricole va fi îmbunătățit

Executivul a aprobat proiectul de lege privind rețeaua de colectare a informațiilor contabile despre venituri și activitatea economică a exploatațiilor agricole.

„Proiectul are drept scop crearea unui mecanism eficient de colectare a informațiilor contabile agricole RICA — pentru evaluarea performanței politicilor agricole și stabilirea direcțiilor de sprijinire a sectorului agricol și mediului rural, prin armonizarea legislației naționale”, a menționat vicepremierul Vladimir Bolea.

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare va fi desemnat drept Agenție de legătură, la fel cum se întâmplă în majoritatea țărilor membre ale Uniunii Europene. În cadrul ministerului, va fi înființată o nouă subdiviziune specializată.

 

Până acum, evaluarea politicilor agricole a fost dificilă, deoarece se baza pe datele furnizate de Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură. Această metodă nu permitea o comparație eficientă a activităților economice ale fermierilor și nu ajuta la evaluarea eficacității cheltuielilor publice pentru a atinge obiectivele strategice, cum ar fi sporirea productivității și a competitivității sectorului agricol.

Sursa: https://maia.gov.md