Articol
Guvernul Republicii Moldova și Uniunea Europeană sprijină antreprenorii locali prin Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului.
Astăzi au fost desemnați 45 de beneficiari de granturi. Valoarea totală a acestora este de 12,2 milioane de lei, ceea ce ridică investiția totală în economie la peste 22 de milioane de lei.
Dintre acestea, 24 de companii vor beneficia de fonduri din partea Uniunii Europene, totalizând aproape 5,5 milioane de lei. Guvernul Republicii Moldova va sprijini financiar alte 21 de companii, cu o sumă totală de 6,7 milioane de lei.
Granturile sunt distribuite printr-o serie de programe, gestionate de ODA, inclusiv Programul de susținere a antreprenoriatului feminin, Programul START pentru Tineri, Programul „PARE 1+2”, Programul de Transformare Digitală a IMM-rilor, Programul de ecologizare a întreprinderilor mici și mijlocii.
Cele mai mari investiții sunt alocate sectorului industrial, aproximativ 50% dintre beneficiari provenind din această ramură. Alte 30% dintre antreprenori vor investi în achiziția de mijloace tehnice pentru dezvoltarea sectorului serviciilor, cum ar fi activități profesionale, științifice, tehnice, cazare, alimentație publică și învățământ. Aproximativ 20% dintre beneficiari activează în sectorul agricol, unde vor direcționa fondurile către retehnologizare și ecologizarea afacerilor lor.
Pe parcursul acestui an, Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului a facilitat 523 de companii în accesarea de granturi în valoare totală de peste 208 milioane de lei. Din această sumă, aproape 149 de milioane de lei provin din bugetul de stat, iar 45 de milioane de lei au fost oferite de Uniunea Europeană prin proiectul „UE pentru IMM-uri”. Valoarea totală a investițiilor în economie se ridică la 443 de milioane de lei.
De asemenea, Banca Mondială, prin Programul de Creștere a Competitivității la Export și Internaționalizare a ÎMM, a susținut 18 companii cu fonduri de 6,4 milioane de lei.
Totodată, prin Programul de Susținere a Inovațiilor Digitale și Startup-urilor Tehnologice, 20 de companii au beneficiat de granturi nerambursabile în valoare totală de 8,5 milioane de lei, cu sprijinul financiar al Ukraine-Moldova American Enterprise Fund, în parteneriat cu Proiectul „Tehnologiile Viitorului”, finanțat de USAID, Suedia și Marea Britanie.
Sursa: https://www.oda.md