Articol

13.04.2024

Guvernul Republicii Moldova investește 17 milioane lei în dezvoltarea întreprinderilor din domeniul turismului

Administratorii a 48 de companii din Republica Moldova au semnat contracte de finanțare cu Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului prin Programul de sprijin pentru dezvoltarea  întreprinderilor mici și mijlocii în domeniul turismului.

Câștigătorii programului vor primi finanțare nerambursabilă în valoare totală de 17 milioane de lei și vor investi în economia țării peste 35 de milioane lei. Granturile sunt acordate de Guvernul Republicii Moldova și cofinanțate de Uniunea Europeană.

Astfel, prin alocarea de până la 500 000 lei per proiect, antreprenorii se angajează să investească în îmbunătățirea calității serviciilor turistice, dezvoltarea infrastructurii necesare, modernizarea unităților de cazare, a facilităților de agrement sau a infrastructurii de transport, inclusiv în zonele rurale.

Silvia Strelciuc, administratoarea companiei „S&I Project”, va beneficia de o finanțare nerambursabilă în valoare de 500 000 lei. Femeia de afaceri a aplicat în cadrul programului cu scopul de a reconstrui casa-muzeu „La mama Catița” din satul Slobozia Mare, raionul Cahul. Casa-muzeu este una dintre destinațiile turistice importante din regiune, considerată baștina tradițiilor, obiceiurilor, horei tradiționale de la sud.

„ E o mare bucurie pentru noi să fim parte a acestui program. Ne-am propus să transformăm casa-muzeu într-un motor al afacerii, prin integrarea cu alte servicii, precum cazare, degustare a produselor locale și facilități de odihnă și agrement. Prin intermediul acestui proiect, vom contribui la educația publicului și la consolidarea înțelegerii că este esențial să investim și să susținem lucrurile de valoare”, a spus Silvia Strelciuc.

Programul de sprijin pentru dezvoltarea  întreprinderilor mici și mijlocii în domeniul turismului  gestionat de ODA a fost lansat în toamna anului 2023. Finanțarea nerambursabilă oferită de Guvern și Uniunea Europeană prin intermediul Programului este de până la 500 000 de lei.

Sursa: https://www.oda.md