Articol

15.12.2022

Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA) oferă garanții financiare de pînă la 5 milioane lei pentru companiile care vor să investească în domeniul energetic

Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA) oferă garanții financiare de pînă la 5 milioane leipentru companiile care vor să investească în domeniul energetic.
Producătorii de energie regenerabilă pot beneficia de garanții financiare de stat pentru accesarea creditelor de la băncile comerciale cu scopul de a investi în proiecte de construcție sau procurare a utilajelor pentru producerea energiei regenerabile din energia solară. Cota maximă de garantare este de 70% din valoarea creditului contractat.
Noul produs financiar al Fondului de Garantare a Creditelor din gestiunea ODA este disponibil pentru companiile care au obținut statut de producător eligibil de la Agenția Națională de Reglementare în Energetică (ANRE).