Articol

03.07.2026

Finanțările acordate prin FACEM au crescut cu peste 40% în trimestrul II: ODA accelerează investițiile și dezvoltarea afacerilor din Republica Moldova

Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA) continuă să accelereze investițiile în economia Republicii Moldova prin intermediul Fondului pentru Antreprenoriat și Creștere Economică a Moldovei (FACEM).

În trimestrul II al anului 2026, antreprenorii au accesat finanțări în valoare totală de peste 849,6 milioane de lei prin produsele de finanțare gestionate de ODA, comparativ cu 605 milioane de lei în primele trei luni ale anului, ceea ce reprezintă o creștere de peste 40%.

Creșterea este susținută în principal de Programul guvernamental de stimulare a investițiilor 373, care a înregistrat rezultate semnificativ mai bune față de trimestrul precedent. Astfel, în perioada aprilie — iunie 2026, un număr de 159 de companii au accesat credite avantajoase în valoare de 795,6 milioane de lei, față de 136 de companii care au contractat 567,8 milioane de lei în trimestrul I.

Valoarea finanțărilor acordate a crescut cu aproape 228 milioane de lei, iar investițiile generate în economie au urcat de la 893,5 milioane de lei la aproximativ 1,5 miliarde de lei, înregistrând o creștere de peste 67%.

Totodată, impactul economic al investițiilor susținute prin Programul 373 este reflectat și în piața muncii. Comparativ cu trimestrul I, companiile beneficiare ale acestui program au raportat o creștere semnificativă a numărului de angajați, de la peste 1 500 la peste 2 747 de persoane. Totodată, potențialul de creare a noilor locuri de muncă s-a consolidat, estimările indicând peste 590 de noi angajări, față de peste 400 prognozate în primele trei luni ale anului.

De la lansarea Programului 373, în vara anului 2023, și până în prezent, au fost acordate 1 970 de credite pentru 1 347 de beneficiari, în valoare totală de 5,8 miliarde de lei, generând investiții de 8,7 miliarde de lei în economia națională.

Și celelalte produse de finanțare gestionate prin FACEM au contribuit la consolidarea rezultatelor. Prin FACEM Investiții BGK, în trimestrul II au fost finanțate 10 companii cu peste 14,5 milioane de lei, generând investiții estimate la 20,9 milioane de lei. În trimestrul I, prin acest instrument au beneficiat de finanțare 9 companii, care au contractat peste 22 milioane de lei, generând investiții de 77 milioane de lei. Astfel, la sfârșitul trimestrului II, numărul total al beneficiarilor FACEM Investiții BGK a ajuns la 64 de companii, cu finanțări cumulate de 122,3 milioane de lei și investiții estimate la aproape 245,7 milioane de lei.

Produsul de finanțare FACEM Impact, lansat la începutul acestui an, înregistrează un interes tot mai mare din partea mediului de afaceri. După aprobarea primelor finanțări în luna martie, produsul a continuat să câștige încrederea antreprenorilor în trimestrul al II-lea, când au fost emise decizii de finanțare pentru 18 companii, în valoare de 39,5 milioane de lei, investițiile estimate depășind 59,8 milioane de lei. Per total, în primele luni de implementare, FACEM Impact a facilitat finanțări pentru 22 de companii, în valoare de 54,7 milioane de lei, contribuind la mobilizarea unor investiții de aproximativ 87,6 milioane de lei.

Totodată, în trimestrul II al anului 2026, ODA, în colaborare cu Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, a lansat noul produs de finanțare „Fondul de Fonduri prin tranșă de primă pierdere”, prin care Guvernul Republicii Moldova își propune să extindă accesul întreprinderilor mici și mijlocii, precum și al startup-urilor inovatoare, la surse alternative de finanțare. Instrumentul are drept obiectiv dezvoltarea pieței investiționale și stimularea atragerii capitalului privat în economia națională.

În cadrul acestei inițiative, a fost lansat recent apelul pentru selectarea primului partener investițional care va participa la implementarea mecanismului.

„Vedem că tot mai mulți antreprenori au încredere în instrumentele financiare gestionate de ODA și aleg să investească în dezvoltarea afacerilor lor. Creșterea finanțărilor acordate în trimestrul II arată că mediul de afaceri are proiecte ambițioase și este pregătit să se extindă, să creeze noi locuri de muncă și să contribuie la dezvoltarea economiei. Rolul nostru este să oferim soluții financiare accesibile, care să transforme planurile de investiții în rezultate concrete”, a declarat Vadim Indoitu, director adjunct al ODA.

Produsul de finanțare „FACEM Investiții Sustenabile BGK” este susținut de Uniunea Europeană, gestionat de Bank Gospodarstwa Krajowego (BGK) și implementat de Guvernul Republicii Moldova, în colaborare cu ODA și Solidarity Fund PL în Moldova.

Produsul de finanțare „FACEM Impact” este parte a proiectului „Facilitatea de Dezvoltare a IMM-urilor din Moldova”, finanțat de Ministerul Federal German pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (BMZ) prin Banca Germană de Dezvoltare KfW.