Articol
Guvernul a aprobat modificări pentru Programul de creștere a competitivității producătorilor locali și integrare în lanțurile valorice, implementat de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului și Unitatea de Implementare a Proiectului Băncii Mondiale de Ameliorare a Competitivității. Astfel, programul este ajustat la noile reguli privind finanțările nerambursabile.
Sprijinul financiar oferit prin program va fi acordat sub forma ajutorului de minimis – o formă de susținere frecvent utilizată în Uniunea Europeană, destinată în special întreprinderilor mici și mijlocii. Acest tip de ajutor este simplificat și permite accesul mai rapid la finanțare.
Programul, lansat în ianuarie 2025 de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării împreună cu Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, a înregistrat până acum 63 de proiecte investiționale din partea mediului de afaceri.
Prin acest program, antreprenorii pot beneficia de granturi de până la 2 milioane de lei pentru:
• implementarea de soluții IT și de inginerie
• alinierea la standarde internaționale
• testări de laborator și certificări
• protejarea proprietății intelectuale
• activități de marketing și participarea la evenimente B2B
• instruirea personalului.
Toate aceste activități contribuie la dezvoltarea unor produse cu valoare adăugată, care pot fi promovate atât pe piața locală, cât și internațional.
Reglementările au drept scop eficientizarea sprijinului acordat antreprenorilor și asigurarea compatibilității cu regulile europene privind ajutorul de stat.
Acest program este finanțat de Guvernul Republicii Moldova și Grupul Băncii Mondiale, prin intermediul ODA.
Sursa: https://www.oda.md