Articol
Guvernul va sprijini dezvoltarea activităților agricole și în anul 2023, prin acordarea mijloacelor financiare din Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural. În acest scop, Executivul a aprobat proiectul de lege privind subvenționarea în agricultură și mediul rural. Autoritățile își propun ca noul document să asigure stimularea competitivității, dezvoltarea durabilă a sectorului agroindustrial, gestionarea rațională a resurselor naturale, precum şi asigurarea dezvoltării socio-economice a zonelor rurale.
Proiectul de lege stabilește principiile politicii statului de subvenționare în agricultură și mediul rural; atribuţiile autorităţilor administraţiei publice în domeniul subvenționării în agricultură și mediul rural; formele și condițiile generale de subvenționare; particularitățile procedurii de examinare a cererilor de subvenționare.
„Prin implementarea acestui proiect ne propunem să modernizăm lanţul agroalimentar în scopul alinierii la cerinţele Uniunii Europene și să facilităm accesul la pieţele de capital pentru fermieri, să implementăm practicile moderne de gestionare resurselor naturale și a tehnologiilor prietenoase mediului, dar și a produselor ecologice. Totodată, suntem deciși să contribuim la creșterea rezilienței fermierilor prin adaptarea la schimbările climatice şi atenuarea efectelor asupra producţiei agricole. Simultan, prin implicarea comunității locale, vom încuraja dezvoltarea echilibrată a teritoriilor din mediul rural și a afacerilor fermierilor micro, mici și mijlocii”, a menționat vicepremierul Vladimir Bolea, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare.
Pentru implementarea proiectului de lege propus, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare va elabora următoarele forme de subvenționare: în avans; post-investiție; investiții pe etape; directe și complementare. Acestea vor fi supuse consultărilor publice și propuse spre aprobare Guvernului.
Sursa: https://gov.md