Articol
Conducerea Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare a avut, luni, 19 septembrie curent, o întrevedere cu reprezentanții Băncii Mondiale. Discuțiile s-au axat pe acordarea sprijinului financiar de către Banca Mondială pentru dezvoltarea sectorului zootehnic. Astfel, au fost identificate segmentele-cheie unde ar putea fi focusate eforturile, pentru a genera rezultate palpabile în implementarea priorităţilor.
Părțile au convenit asupra ideii că, întreg domeniul zootehnic este de o importanță strategică, însă o atenție deosebită va fi acordată sectorului de creștere a bovinelor pentru lapte și pentru carne, precum și sectorului avicol, care integrează subsectoarele de producere a cărnii de pasăre și a ouălor pentru consum. Au fost țintite aceste categorii de produse, fiindcă au o importanță esențială pentru asigurarea securității alimentare a țării și unele dintre produse au undă verde pentru a ieși la export, inclusiv pe piața Uniunii Europene.
Reprezentanții Băncii Mondiale au menționat și faptul că, în cadrul proiectelor de finanțare vor putea beneficia atât mediul de afaceri (fermierii), cât și instituțiile statului care au atribuții de supraveghere și control pe întregul lanț valoric al produselor de origine animală. Astfel, scopul principal este de a pregăti autoritățile statului și de a consolida mediul de afaceri în procesul de aderare la UE. Mai mult ca atât, este examinată posibilitatea susținerii instituțiilor de învățământ specializate în domeniul agricol, cu scopul asigurării sectorului cu cadre înalt calificate.
Proiectul va fi lansat la începutul anului 2023, iar până atunci urmează a fi coordonat cu toate instituțiile responsabile și ministerele de resort.