Articol

18.11.2023

Apel deschis pentru garanțiile de portofoliu

Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenorialului a deschis apelul de depunere a cererilor din partea băncilor comerciale, pentru participarea în cadrul noii scheme de garantare a portofoliilor de credite, susținută de Proiectul de Competitivitatea a IMM-urilor din Moldova, finanțat de Banca Mondială.

Această inițiativă reprezintă un pas semnificativ în promovarea dezvoltării durabile a întreprinderilor mici și mijlocii, oferindu-le acces la resurse financiare esențiale pentru consolidarea și extinderea activităților lor, prin garantarea creditelor solicitate, în condiții avantajoase.

 

Apelul pentru depunerea cererilor:

Deschis din 15 noiembrie 2023.

 

Scopul inițiativei:

Deblocarea intermedierii financiare pentru IMM-uri, prin garantarea parțială a portofoliului de credite.

IMM-urile vor putea beneficia de credite garantate cu o procedură simplificată de solicitare, dat fiind faptul că nu va fi necesară o aprobare a cererii din partea Garantului, fiind oferit un plafon pre-aprobat de garantare pentru portofoliile de credit ce urmează a fi formate de Creditori.

Sursa: https://www.oda.md