Articol
Guvernul a modificat Legea nr. 179/2016 cu privire la întreprinderile mici şi mijlocii prin care vine cu un nou instrument de susținere a antreprenoriatului și anume — Fondul pentru antreprenoriat și creștere economică a Moldovei (FACEM). Acest mecanism va fi susținut de stat și va oferi întreprinderilor din Moldova acces la finanțare pe termen lung la un fond de creditare la condiții preferențiale. Conform estimărilor, costurile resurselor financiare accesate prin FACEM vor fi cu cel puțin 30% mai mici decât cele existente la moment în piața financiar-bancară.
Fondul FACEM va fi gestionat de către Instituția Publică Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA), care va elabora, dezvolta și aproba produsele de finanțare și instrucțiunile necesare pentru gestiunea corectă, transparentă și eficientă a banilor. Produsele de finanțare ale FACEM vor fi elaborate în conformitate cu prioritățile politicilor publice stabilite de către Guvern, Ministerul Economiei și alte instituții de stat relevante. De asemenea, acestea vor ține cont de condițiile stabilite în acordurile cu partenerii de dezvoltare și donatorii.
Întreprinderile, inclusiv cele din categoria IMM vor putea accesa produsele de finanțare (credite avantajoase) prin intermediul băncilor sau organizațiilor de creditare nebancare, care au încheiat un contract de colaborare cu ODA.
Resursele financiare din care va fi constituit FACEM vor fi alocate de la bugetul de stat, partenerii de dezvoltare și/sau donatori (credite/împrumuturi, asistență financiară și tehnică, granturi), veniturile obținute din creditare, recreditare şi din alte surse legale.
Pentru capitalizarea Fondului pentru Antreprenoriat și Creștere Economică a Moldovei pentru anul 2022 au fost bugetate resurse financiare în valoare de 70 milioane lei. Pe parcursul următorilor ani se preconizează capitalizarea suplimentară în valoare de 2,7 miliarde lei (anul 2023 – 450 milioane lei; anul 2024 – 1 miliard lei și în anul 2025 – 1 320 milioane lei).
Sursa: https://odimm.md/ro