Articol

20.10.2024

Alte 75 de companii au primit granturi din partea Guvernului Republicii Moldova și Uniunii Europene

5 de companii mici și mijlocii din Republica Moldova au primit granturi prin diverse programe ale ODA, menite să le accelereze creșterea și dezvoltarea. Valoarea totală a granturilor acordate se ridică la 37,7 milioane de lei.

Dintre acestea, 46 de întreprinderi au beneficiat de suport financiar nerambursabil din partea Uniunii Europene, iar 29 din sursele bugetului de stat.

Granturile au fost accesate prin intermediul programelor gestionate de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, inclusiv Programul de Susținere a Antreprenoriatului Feminin, Programul „START pentru Tineri”, Programul „PARE 1+2”, Programul de Transformare Digitală a ÎMM, Programul de Retehnologizare și Eficiență Energetică a IMM-urilor, Programul de Ecologizare a ÎMM.

Directorul ODA, Vadim Codreanu, a exprimat recunoștința organizației față de sprijinul constant primit atât din partea Uniunii Europene, cât și a Guvernului.

„Am reușit o astfel de performanță, având sprijinul constant al Uniunii Europene și a Guvernului, fapt pentru care suntem profund recunoscători. ODA rămâne partenerul de încredere al antreprenorilor”, a declarat Vadim Codreanu.

Precizăm ca la începutul anului, ODA a sprijinit 431 de companii, facilitând accesul acestora la granturi în valoare totală de peste 180 de milioane de lei, finanțate prin contribuțiile Uniunii Europene și ale Guvernului Republicii Moldova.

Sursa: https://mded.gov.md