Programul

Unitatea Consolidată pentru Implementarea Programelor IFAD Fondul Internaţional pentru Dezvoltarea Agricolă

Finanțarea femeilor micro-antreprenoare în localitățile rurale, vulnerabile la schimbările climatice, în cadrul Proiectului de Reziliență Rurală (IFAD VII)

Proiectul de Reziliență Rurală (RRP), finanțat de Fondul Internațional pentru Dezvoltare Agricolă și Fondul fiduciar al Programului de adaptare a micilor producători (Fondul ASAP), vizează consolidarea rezilienței la schimbările climatice, precum și a securității alimentare și nutriționale a gospodăriilor rurale, prin promovarea diversificării afacerilor femeilor din zonele vulnerabile la sărăcie și la schimbări climatice.

 

Aria de implementare a Proiectului pilottoate localitățile rurale, care sunt sub controlul Republicii Moldova, inclusiv Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia, cu excepția agenților economici care sunt înregistrați și își desfășoară activitatea în localitățile urbane.

 

Grupul țintă: femeile micro antreprenoare, vulnerabile la schimbările climatice  – persoane fizice sau juridice (afaceri fondate și administrate de femei), înregistrate ca subiecți ai activității de antreprenoriat sub orice formă organizatorico-juridică, care practică activități agricole sau activități conexe agriculturii la scară micro, sunt vulnerabile la schimbările climatice și îndeplinesc criteriile de eligibilitate stabilite în cadrul Proiectului.

Important!

  • Prioritate pentru finanțare se va acorda femeilor tinere economic active.
  • Se va ține cont de faptul că solicitantele de finanțare sunt orientate economic și comercial, iar comercializarea producției (cel puțin 30% din volumul producției proprii) nu va afecta securitatea alimentară și nutrițională a Gospodăriei.
  • Afacerile care au beneficiat de credite în cadrul Programelor IFAD anterioare sunt eligibile pentru finanțare.
  • Activități eligibile

Activități eligibile

(1) Orice activitate agricolă desfășurată în aria de implementare a proiectului, de către femeile micro antreprenoare, în activități de producere primară (horticultură, culturi de câmp, etc), activități post-recoltare, procesare, ambalare și comercializare a produselor agricole.

(2) Adițional, sunt eligibile activitățile conexe agriculturii (ex. panificație, servicii pentru agricultură, agroturism, artizanat etc.) ca formă de adaptare și reducere a vulnerabilității femeilor la șocurile climatice prin reducerea dependenței acestora de activitățile agricole și care au ca urmare creșterea veniturilor (reducerea sărăciei).

 

Valoarea și limitele pachetului financiar (credit +grant)

Valoarea maximă a pachetului financiar constituie 300.000 MDL, care va include o porțiune de grant.

Până la suma de 105. 000 MDL se aplică proporția 80/20, după cum urmează:

– porțiunea de grant – 80%, dar nu mai mult de 84.000 MDL;

– porțiunea de credit – 20 %, dar nu mai mult de 21.000 MDL.

În cazul în care solicitanții de finanțare intenționează să implementeze proiecte investiționale mai mari, porțiunea de credit poate fi majorată până la 216.000 MDL, însă suma porțiunii de grant nu va depăși în nici un caz 84.000 MDL.

 

Contribuția beneficiarei:

Cel puțin 5 % din costul total al investiției, exprimat în numerar.

 

Termenul creditului

Până la 5 ani, inclusiv perioada de grație până la 2 ani.

Termenul de rambursare a creditului va corespunde cu termenul de recuperare a investiției.

 

Sursa: https://www.ucipifad.md/granturi/

Finanțarea investițiilor destinate diversificării afacerilor în cadrul grupurilor de femei în cadrul Proiectului de Reziliență Rurală (IFAD VII)

În total, proiectul va finanța 8 grupuri de femei, în limita fondurilor disponibile.

Pentru a stimula crearea grupurilor de producători formate de femei, UCIP IFAD lansează prezentul concurs de granturi destinate diversificării afacerilor în cadrul grupurilor de femei.

Zona de implementare: zonele rurale ale Republicii Moldova, aflate sub controlul Guvernului Republicii Moldova, inclusiv Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia.

 

Beneficiarii de Grant: Grupurile de Femei (WG) înregistrate ca persoane juridice sub orice formă și care își desfășoară activitatea de antreprenorial în zona de implementare a proiectului. Grupul de femei este un grup compus din cel puțin 5 femei, persoane fizice și/sau juridice conduse și compuse de femei, care desfășoară activități legate de agricultură.

 

Investiții eligibile

Eligibile pentru grant sunt echipamentele legate de orice activitate agricolă privind:

a. post-recoltare, prelucrare, ambalare și comercializare a produselor agricole (inclusiv produse apicole, instalații comunitare de colectare la scară mică și de prelucrare a laptelui, brutării etc.);

b. servicii agricole, agroturism etc., ca parte a unor forme bine stabilite de mecanisme de adaptare la schimbările climatice.

 

Valoarea grantului și condițiile de finanțare:

Valoarea maximă a grantului va fi egală cu echivalentul în lei a 8.000 USD și nu va constitui mai mult de 85% din valoarea bunurilor eligibile pentru grant.

  • Costul total al investiției, sursele de finanțare, precum și alte detalii privind investiția vor fi descrise în planul de afaceri, care va fi elaborat de către prestatorul de servicii contractat de UCIP IFAD.

Grupul va contribui cu cel puțin 15% din valoarea bunurilor eligibile, exprimată în mijloace financiare (surse proprii sau împrumuturi).

 

Sursa: https://www.ucipifad.md/granturi/-

Credit Întreprinderi Mici și Mijlocii IFAD VII

Activități eligibile

  • producerea, recoltarea: fructelor, pomușoarelor, legumelor produse în sere și / sau în câmp deschis, plantelor medicinale și plantelor aromatice, semințelor, răsadurilor și materialului săditor, culturi de câmp inclusiv tehnice, struguri de masă, arbori și arbuști meliferi (excepție- struguri tehnici, tutun, culturi silvice, plante pentru amenajarea spațiilor verzi);
  • creșterea animalelor, producerea produselor de origine animalieră, inclusiv procurarea animalelor de prăsilă, echipamentului și a utilajului agricol;
  • depozitarea, sortarea, prelucrarea, ambalarea etc. a produselor agricole (cu excepția soiurilor tehnice de struguri, tutunului, culturilor silvice, plante pentru amenajarea spațiilor verzi);
  • construcția depozitelor, halelor de depozitare și păstrare la rece a produselor agricole, semințe și răsaduri (cu excepția edificiilor cu destinație agricolă care urmează a fi date în locațiune);
  • servicii pentru agricultură;
  • agroturism rural (construcția/reconstrucția și renovarea agro-pensiunilor rurale, procurarea animalelor de prăsilă, echipamentului, utilajelor și mașinilor agricole noi.

 

Suma maximă a creditului

250 000 dolari SUA

(maxim 75% din valoarea totală a proiectului investiţional)

Beneficiari eligibili

Întreprinderile mici și mijlocii care își desfășoară activitatea în aria Proiectului

Contribuția beneficiarului

Min. 25 % din valoarea totală a proiectului investițional

Termenul creditului

până la 8 ani, inclusiv perioada de grație de până la 4 ani.

Valuta creditului

MDL, USD, EURO (în conformitate cu regulamentul BNM)

Rata dobânzii

Rata de referință (flotantă) + marja Băncii

Avantajele accesării creditelor din resursele IFAD

  • Scutirea de TVA cu drept de deducere pentru livrările de mărfuri şi servicii efectuate pe teritoriul ţării şi facilităţile fiscale şi vamale pentru bunurile importante procurate din resursele Proiectului.
  • Credite investiţionale pe termen mediu şi lung.
  • Dobînda anuală efectivă (DAE) avantajoasă.
  • Comisioane limitate.

 

Sursa: https://www.ucipifad.md/creditare/

Credit Microantreprenori

Activități eligibile

  • activități agricole și non-agricole generatoare de venituri

 

Suma maximă a împrumutului

  • 300 000 MDL, până la 30% din suma sub-împrumutului poate fi utilizată pentru finanțarea capitalului circulant/ servicii/ lucrări aferente investiției finanțate

 

Beneficiari eligibili

  • Microantreprenorii din mediul rural, inclusiv persoane fizice şi întreprinzători individuali (GŢ, ÎI)

 

Contribuția beneficiarului

  • Min. 10 % din valoarea totală a proiectului investițional

 

Termenul creditului

  • până la 5 ani, inclusiv perioada de grație de până la 2 ani.

 

Valuta creditului

  • MDL

 

Rata dobânzii

  • Flotantă, stabilită în baza ratei de bază a BNM şi revizuită în dependență de fluctuația acesteia + marja IFP

 

Avantajele accesării creditelor din resursele IFAD:

  • Dobînda anuală efectivă (DAE) avantajoasă.
  • Comisioane limitate.
  • Procedura simplă și rapidă de finanțare
  • Condiții de creditare atractive.

 

Sursa: https://www.ucipifad.md/creditare/

Activități eligibile

Activități eligibile

  • activități agricole și non-agricole generatoare de venituri

 

Suma maximă a creditului

  • 100 000 dolari SUA (maxim 90 % din valoarea totală a proiectului investiţional)

 

Beneficiari eligibili

  • tinerii antreprenori care dețin cota de participare în capitalul întreprinderii de cel puțin 50%, au vârsta cuprinsă între 18 și 35 ani și îșidesfășoară activitatea în aria de implementare a Proiectului.

 

Contribuția beneficiarului

  • 10 % din valoarea totală a proiectului investițional

 

Termenul creditului

  • până la 8 ani, inclusiv perioada de grație de până la 4 ani.

 

Valuta creditului

  • MDL, USD, EURO (în conformitate cu regulamentul BNM)

 

Rata dobânzii

  • Rata de referință (flotantă)+ marja Băncii

 

Avantajele accesării creditelor din resursele IFAD:

  • Scutirea de TVA cu drept de deducere pentru livrările de mărfuri şi servicii efectuate pe teritoriul ţării şi facilităţile fiscale şi vamale pentru bunurile importante procurate din resursele Proiectului.
  • Credite investiţionale pe termen mediu şi lung.
  • Dobînda anuală efectivă (DAE) avantajoasă.
  • Comisioane limitate.

 

 Sursa: https://www.ucipifad.md/creditare/

Solicitare

Vrei să cunoști mai multe despre Program, scrie-ne aici!