Articol

19.07.2024

Parlamentul a votat în prima lectură Proiectul Prima Casă Plus

Programul „Prima casă” va fi extins pentru a oferi acces mai multor cetățeni ai Republicii Moldova la finanțare pentru cumpărarea de locuințe. Parlamentul a votat în prima lectură proiectul de modificare a Legii privind unele măsuri în vederea implementării Programului de stat „Prima casă”.

Astfel, urmează a fi eliminate o serie de bariere în accesarea finanțării pentru procurarea locuințelor la condiții mai avantajoase. La Programul de stat „Prima casă” vor putea aplica și persoanele care nu au statut de angajat în Republica Moldova, cum ar fi liber profesioniștii, avocații, executorii judecătorești, taximetriștii, artiștii. Potrivit proiectului, urmează a fi majorată și suma-limită a creditului – de la 1 milion de lei la 2,5 milioane de lei și cota de garantare de către stat a creditelor de la 50 % la 65 % sau 70% pentru locuințele din afara municipiului Chișinău. De asemenea, a fost extinsă perioada de creditare de la 25 la 30 de ani.

Mai mult, persoanele care dețin locuințe de până la 50 de metri pătrați vor putea participa repetat la program pentru a procura o locuință mai spațioasă. Au fost simplificate și o serie de proceduri de accesare a programului. Cei care sunt deja beneficiari ai programului vor putea să-și schimbe banca creditoare și să negocieze condiții mai avantajoase. Totodată, nu va mai fi necesară prezentarea certificatelor eliberate de Agenția Servicii Publice cu privire la locuințele deținute în proprietate. A fost exclusă și prevederea de ipotecare a locuinței în favoarea statului, ceea ce va elimina necesitatea de a fi încheiate contracte trilaterale de ipotecă și va facilita administrarea Programului pe parcursul implementării.

Proiectul de lege este elaborat de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, în comun cu Ministerul Finanțelor și Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, urmează a fi examinat de Parlament și în lectura a doua.

Sursa: https://mded.gov.md