Articol
7 antreprenori, afacerile cărora au fost selectate spre finanțare în cadrul Programului de Creștere a Competitivității IMM și Internaționalizarea acestora, au semnat, astăzi, contracte de finanțare nerambursabilă cu Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA). Întreprinderile vor accesa granturi de până la 2 milioane lei din partea statului pentru consolidarea capacităților de promovare a produselor și serviciilor pe piețele externe. Valoarea totală a investițiilor ca urmare a implementării proiectelor investiționale constituie circa 7,5 milioane lei, dintre care finanțare nerambursabilă este de circa 3,8 milioane lei, fiind menținute și create circa 250 locuri de muncă.
Din numărul total de companii care urmează a fi finanțate, 4 își desfășoară activitatea în mediul rural, iar 3 în mediul urban. Totodată, 5 afaceri activează în sectorul agroalimentar (producerea ceaiurilor și cafelei; procesare miere; fabricarea vinurilor din struguri; fabricarea biscuiților și pișcoturilor), 1 întreprindere activează în sectorul industriei prelucrătoare (producerea tavanelor extensibile) și 1 companie prestează servicii de inginerie și arhitectură. Acestea planifică să-și extindă activitatea pe noi piețe de desfacere cum ar fi: România, Belgia, Marea Britanie, Germania, SUA, Canada, Țările Baltice și Coreea de Sud.
Sursa:https://www.oda.md