Emisiunea de obligațiuni este o formă de împrumut. Prin emiterea obligațiunilor, emitentul împrumută mijloace bănești de la investitori, care vor deveni deținătorii de obligațiuni.
Obligațiunile oferă un șir de avantaje emitenților:
— obligațiunile sunt o alternativă a creditării clasice – creditele pot fi obținute de întreprinderi de la bănci sau organizații de creditare nebancare; obligațiunile permit atragerea mijloacelor bănești de la orice persoană fizică sau juridică;
— diversificarea formelor de finanțare – obligațiunile se numără printre cele mai sigure și eficiente forme de finanțare, alături de alocațiile în capitalul social și creditele atrase de la instituții specializate;
— împrumut pe termen lung – spre deosebire de formele clasice de creditare, care oferă mijloace bănești pe termen scurt, obligațiunile permit atragerea investițiilor pe perioade lungi;
— flexibilitate – datorită caracteristicilor și tipurilor lor, obligațiunile oferă o flexibilitate înaltă în privința
modului de atragere a investiției: pe perioadă medie sau lungă; plățile pe obligațiuni pot fi efectuate lunar, trimestrial, semestrial, anual sau la scadență; obligațiunile pot oferi drepturi suplimentare (ex: convertire sau răscumpărare anticipată).
— investitori noi cu același acționariat – atragerea de fonduri de la investitori nu afectează structura de
proprietate, deoarece nu reprezintă o infuzie în capitalul statutar al societății emitente de obligațiuni;
— beneficii de imagine – vă bucurați de o imagine, reputație si vizibilitate superioară pentru societatea
Dumneavoastră.
Emisiunea de obligațiuni corporative se realizează conform normelor pieței de capital, prin ofertă închisă sau ofertă publică. Oferta publică privind emisiunea de obligațiuni se efectuează doar prin intermediul unei societăți de investiții licențiate de Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) și doar după publicarea Prospectului ofertei publice — document care detaliază informația privind emitentul, emisiunea și oferta.
Investind în obligațiuni corporative, Dvs. împrumutați societății pe acțiuni sau societății cu răspundere limitată anumite sume de bani pentru sprijinul în dezvoltarea acesteia – investiții în modernizarea, procurarea echipamentului performant, crearea produselor noi etc. Deoarece este o investiție financiară, aceasta relevă și anumite riscuri financiare. Pentru o mai bună protecție și o înțelegere mai profundă a pieței de capital, CNPF propune atenției Dvs. Ghidul Practic privind emisiunea și tranzacționarea obligațiunilor corporative.
Ghidul descrie într-un limbaj accesibil ce înseamnă obligațiunea, cum apar obligațiunile, cum investitorii pot cumpăra obligațiuni, care sunt beneficiile emiterii și deținerii obligațiunilor